Ce ne arată societatea din ziua de azi, rețelele de socializare, mass-media, despre cum ar trebui să fie o femeie? Ne oglindește cumva despre o capacitate a ei de a le face pe”toate”, impecabil, fără greseală? Eventual, dacă este posibil, dimineața tot așa de superbă să se trezească precum a fost la evenimentul festiv de cu o seară în urmă?
Observăm femei care se afișează cu doi, trei copii, având un corp tonifiat, un soț iubitor și copii veseli în jurul lor și pot apărea ulterior întrebări precum : “Ele cum pot? Ele de ce reușesc și eu nu?” Uităm de faptul că noi nu vedem decât o mică parte din povestea pe care celălalt o afișează. Dacă am avea capacitatea de a intra dincolo de aparențele rețelelor sociale ( instragram, facebook, tik tok), sigur am rămâne uimiți de diferența dintre realitate și ceea ce se postează de fapt.
Femeia a ajuns un prototip de a face, de a se încadra în anumite standarde pe care societatea, familia le impune sau le cere. Acesta este ”Sindromul femeii perfecte” : să arate precum modelele din revistă sau de la televizor, să aibă si trei copii la activ de crescut, să aibă și un soț tot la fel de ” perfect”, o carieră strălucitoare .Observați greutatea, apăsarea și presiunea ?
În încercarea multor femei de a atinge acest ” fals potential” al femeii perfecte, ajung să intre în jocul acesta cerut de societate, familie și din păcate multe dintre aceste femei ajung să se lupte cu probleme de imagine corporală, anorexie, bulimie, stimă și încredere de sine scăzută, anxietate, depresie, burn-out.
Te invit să-ți iei puterea înapoi… De a-ți construi viața, feminitatea în modul dorit de tine, nu în modul dorit de ceilalți ( societate, familie, mass media).
Am în fața mea femei cu o carieră foarte bine pusă la punct și cu un statut social și profesional foarte înalt, dar care acest statut profesional depășește cu mult sfera emoțională. De ce se întâmplă asta ? Pentru că am fost învățați încă din mica copilărie să învățăm la matematică, fizică, chimie, căci doar astfel vom reuși ( și este posibil ca mulți dintre noi să avem cariere remarcabile și succes răsunător profesional), însă ce facem când închidem ușa ariei profesionale și venim în contact cu noi înșine, cu propriile noastre emoții și trăiri? În acel moment începe liniștea să se așterne și nu stim ce simtim, de ce simtim si ce să facem cu toate trăirile și emoțiile noastre. Ne simțim dezgoliți și dezorientați.
Ne-a învățat cineva să fim în contact cu emoțiile noastre? Am fost lăsați să ne exprimăm și emoțiile mai puțin plăcute? Sau mai degrabă mesajul a fost:” Nu mai plânge. Ești fetiță mare deja.”, ” De ce te plângi? Eu am avut mai puțin decât tine și cu toate astea m-am descurcat”. Dar știți ce poate afecta cel mai rău relația cu propriul corp al unei fetite care peste ceva timp va deveni femeie? Critica constantă, nevalidarea propriei persoane, nevalidarea emoțiilor sale, rușinea pe care aceasta o simte și care îi afectează și îi anulează propriul sine.
Îmbrățișează-te, oferă-ți timp, aleargă, iubește, fă ceea ce îți place, aleargă prin iarba udă de la ploaie, plimbă-te cu bicicleta, încalță-te cu cei mai frumoși pantofi ai tăi, admiră-te, fii caldă și blandă cu tine, adresează-ți în discursul tău interior vorbe calde și conținătoare, da-ți voie să greșești și învață din asta, țipă de durere dacă simți, în timp ce alergi în drumul tău spre autocunoaștere. Fii curioasă, descoperă-te, lasă și vulnerabilitatea să fie, fără a o mai inhiba.
Uneori este în regulă și doar să fii. ,.
Ești suficientă.
